Iubiţilor întru Hristos arhipăstori, slujitori şi nevoitori şi tuturor binecredincioşilor creştini!
Din inima plină de mulţumire lui Dumnezeu, vă aduc marea şi mântuitoarea veste:
HRISTOS A ÎNVIAT!
Din an în an cu acest salut pascal Biserica mărturiseşte evenimentul de o colosală importanţă, care a avut loc cu aproape două mii de ani în urmă. Atunci în zorii zilei femeile mironosiţe au venit la locul înmormântării Învăţătorului lor şi au văzut că mormântul este gol. Puterea dumnezeiască a lui Hristos a învins legea morţii. El a înviat, demonstrând întregii omeniri că moartea nu este sfârşitul vieţii, că moartea poate fi depăşită cu puterea lui Dumnezeu.
Învierea lui Hristos, fiind un eveniment unic în istoria omenirii, prin planul lui Dumnezeu a devenit începutul învierii noastre personale. Tocmai de aceasta a şi venit Mântuitorul în lume, a suferit, a fost răstignit şi a înviat din mormânt, pentru ca fiecare să aibă posibilitatea de a trece prin experienţa învierii din morţi, în sensul direct al acestui cuvânt. Despre aceasta ne mărturiseşte Apostolul Pavel: "Dumnezeu ... ne va învia şi pe noi prin puterea Sa" (I Cor. 6:14).
Iată de ce praznicul Paştelui este sărbătoarea biruinţei vieţii asupra morţii, iar Învierea lui Hristos Mântuitorul este învierea din morţi dăruită nouă tuturor. Şi prin orice greutăţi nu am trece în viaţa noastră pământească, orice încercări nu ne-ar apărea în cale, oricum nu ar încerca să ne sperie cei care neavând putere duhovnicească vor să întrevadă viitorul, percepţia noastră asupra lumii trebuie să fie calmă şi plină de speranţă, căci Hristos a Înviat!
În Sfânta Rusie Paştele era cea mai mare şi plină de lumină sărbătoare. În ultimele decenii aceasta a revenit în multe case şi familii. Ba mai mult, Învierea Domnului este prăznuită acolo unde nu a mai răsunat niciodată salutul pascal: în spitale şi închisori, în Armată şi în Flota Maritimă, chiar şi în cosmos. Să dea Dumnezeu ca de rând cu schimbările externe, ce au loc acum în ţările din spaţiul rusesc, să aibă loc şi o adevărată renaştere spirituală, pentru ca bucuria Învierii lui Hristos să umple inima fiecărui om, ca lumina dragostei dumnezeieşti să încălzească nu numai rudele şi apropiaţii noştri, dar şi pe cei care nu pot călca pragul bisericii, bătrâni, bolnavi şi oameni singuratici.
Prin Învierea lui Hristos omul credincios dobândeşte posibilitatea comunicării cu puterea de sus, pentru a trăi după legile lui Dumnezeu: fiind bun şi mărinimos, cinstit şi corect în legătură cu semenii săi, capabil să împartă cu aceştia şi bucuria, dar şi tristeţea.
Această atitudine a creştinului faţă de cei apropiaţi include în sine şi grija faţă de ţara sa, faţă de poporul său, faţă de familie şi casă. Propovăduind prioritatea valorilor spirituale eterne, Biserica cheamă pe copiii săi la o atitudine responsabilă faţă de valorile temporare, dar reale, din lumea plăsmuită de Creator: natura înconjurătoare şi bogata moştenire culturală zidită pe parcursul a secole întregi de către înaintaşi. A fi custozi ai comorilor şi tradiţiilor Ortodoxiei presupune transformarea dinamică a personalităţii şi a lumii interioare, dar şi menţinerea frumuseţii şi armoniei lumii înconjurătoare şi refacerea acestor calităţi acolo unde au fost distruse de răuvoitori. Aceasta este chemarea şi responsabilitatea creştinului.
Dumnezeu nu ne cere lucruri peste puterile noastre. Adresându-se către sufletul fiecărui om, El ne cheamă iară şi iară: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi; Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre; Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară" (Matei 11:28-30). Pentru a simţi şi a înţelege cât de bună şi de uşoară este acea sarcină pe care o pune pe umerii noştri Domnul, trebuie să învăţăm să facem bine atât celor apropiaţi, cât şi celor străini. În acest proces cei mai dificili sunt doar primii paşi, când trebuie să ne oprim la timp pentru a nu răspunde la ură cu ură, la răutate cu răutate, la minciună cu minciună, la judecată cu judecare. Măcar o dată să simţim satisfacţia în urma unei fapte bune faţă de aproape, fie că acesta este un membru din familie, de la serviciu, din parohie, vecin sau un simplu cunoscut.
Acest sentiment de satisfacţie poate creşte într-o stare de spirit de bucurie şi optimism, dacă lucrurile bune, săvârşite nu din mândrie, ci din toată inima, devin parte din viaţa noastră. Doar atunci vom putea simţi schimbările în bine din societate, când vom conştientiza prezenţa legăturii de nezdruncinat dintre faptele bune pe care le săvârşim şi bunăstarea generală.
Motivarea evanghelică a faptelor noastre, atât pe plan personal, cât şi în cel public şi profesional, ne poate schimba cardinal atât pe noi, cât şi lumea din jur.
«Să învie Dumnezeu şi să se risipea vrăjmaşii Lui» ― excalmăm în această luminoasă noapte. Fie ca Hristos să învie în inimile noastre, alungând minciuna, învrăjbirea, răutatea, dezbinarea şi toate neînţelegerile din viaţa noastră.
Vă felicită din suflet cu ocazia Sfintelor Paşti. Fie ca ajutorul şi binecuvântarea cu adevărat a lui Dumnezeu cel Înviat să ne călăuzească pe fiecare dintre noi în truda noastră întru slava Bisericii, pentru binele ţărilor în care trăim, pentru binele celor apropiaţi şi de departe. Amin.
+KIRIL, PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII
Învierea Domnului 2011, Moscova
